Dureri Spate, Coloana Vertebrala, Problemele coloanei vertebrale si rezolvarile ei - Despre mine!!!
   
  Problemele coloanei vertebrale si rezolvarile ei
  Despre mine!!!
 


Va rog sa folositi date de contact reale daca doriti sa va si raspund la mesajele din formularul de contact.

0740612760 pt. programari


 

                                 Bună şi frumoasă viaţa prietene,
 
Mă  numesc  Dan Hanaş.
Am terminat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială, Spiru Haret din Bucureşti în anul 2012.  Sunt  kinetoterapeut dar practic îndreptarea  coloanei, oaselor şi articulaţiilor din corpul uman printr-o metodă străveche specifică numai acestor meleaguri transmisă mai departe printr-o lungă ucenicie alături de unii dintre cei foarte puţini  în viaţă  care mai cunosc aceste secrete.
Am avut curiozităţi legate de puterea fascinantă a mâinilor şi capacităţilor extrasenzoriale umane încă din copilărie dar, am devenit cu adevărat interesat de această lume în anul 1990 când informaţiile au început să curgă din toate sursele până atunci considerate secrete.
Tatăl meu a primit un diagnostic dur – cancer. Medicina se oprea aici iar eu nu puteam să îi accept  plecarea tatălui meu – era tatăl meu şi aveam nevoie de el.
Aşa  l-am cunoscut pe marele om care a fost  şi a ramas în sufletul meu ing.Valeriu Popa. L-am urmărit şi am căutat să înţeleg  dincolo de  bunătatea sa umană, sfaturile de viaţă, dar şi relaţia lui cu medicina traditională românească şi cu medicina ezoterică.
In aceeaşi perioada  l-am cunoscut pe d-nul. ing. Ionescu Ion al doilea bioenergo-terapeut pe care îl cunoşteam într-un termen foarte scurt şi căruia i-am urmat sfatul de a-mi cunoaşte şi dezvolta capacităţile proprii. 
 Intre anii 1991-1993 am urmat cursurile de Radiestezie  cu d-nul Claudian Dumitriu.
Tatăl meu a plecat dintre noi dar îi mulţumesc că din iubire pentru el căutam şi exploram lumi care la acea dată erau foarte puţin cunoscute în România.
Curiozitatea m-a împins să caut şi adevăraţii tămăduitori din România, oameni aparent simpli dar pe care ştiam că nu este uşor sa îi conving  să mă înveţe maiestria lor.
In anul 1994 am absolvit cursurile de masaj bioenergetic şi masaj clasic organizate de Universitatea Ecologică. Aşa am avut ocazia să completez informaţiile mele despre disfuncţionalităţile corpului uman şi modul de armonizare şi reglare a energiilor umane atât în plan spiritual cât şi material în fizic.
O parte din visul meu a devenit realitate în anul 1994 când la invitaţia unui bun prieten  psiholog Mihai Militaru de a ne reuni fortele mai multi terapeuţi l-am cunoscut pe d-nul David Vasile.
D-nul David Vasile era numit “omul care frânge şi drege oase”. Unul dintre acei oameni rari care ştiu cu “două mişcări” să îţi pună oasele la loc. “Meştesugul” l-a învăţat de la o femeie bătrână  care l-a ales să îl instruiască după o lungă perioadă de stat pe lângă ea, pentru  a vedea dacă are capacităţile şi aptitudinile necesare , pentru a-l introduce în taina “ştiintei aranjatului oaselor”.
Nea Vasile m-a testat şi  acceptat să îi fiu discipol  eu şi alt bioterapeut bun prieten d-nul Ştefan Doka.
Am lucrat în “umbra” lui 3 ani până  când împins de curiozitate dar şi de câştigul material am plecat militar un an de zile în Africa, în  Angola.
Aşa am avut şansa de a mă cunoaşte mai bine şi de a-mi testa limitele. Am cunoscut vraci şi şamani cu puteri deosebite şi am avut ocazia să testez pe propria-mi piele efectele acestora. Ştiinta noastră stramoşească – dacică este mult mai aparte şi mai bogată, mult mai aplicată către bine şi către om decât toate ritualurile şi obiceiurile vracilor-şamanilor africani.
La revenirea în ţară am apreciat încă o dată că dacă vreau să învăţ ceva cu adevarat important pentru  a le darui oamenilor sănătatea trupului şi a echilibrului personal indiferent de ce  vremi şi vremuri sunt, este  să învăţ ştiinţa străbună de la cei ce mai sunt în viaţă şi ştiu. Aşa ca m-am reîntors ucenic  la nea Vasile.
In 1999 am decis să lucrez pe cont propriu şi să colaborez cu bunul meu prieten  Ştefan Doka – un om înţelept care a facut şi el ucenicie în tainele îndreptării oaselor cu Nea Vasile.
In perioada 2003-2004 am lucrat ca maseur la echipa de fotbal Electromagnetica – echipa a doua de fotbal a clubului Rapid – perioadă în care am lucrat masaj sportiv şi de recuperare atât pentru problemele şi întreţinerea  musculară cât şi pentru întreţinerea şi dinamica oaselor împreună şi sub supravegherea medicului sportiv  dr. Gabriel Copaci.
Până în prezent  am tratat  mii de pacienţi cu diferite afecţiuni atât din România cât şi din întrega lume veniţi pe recomandări ale pacienţilor mei.
Sunt unul dintre cei  puţini care au avut răbdarea şi curajul de a învăţa şi lucra pe coloana vertebrală.
Orice mişcare sau gest  este unic şi definitiv atât pentru pacient cât şi pentru răspunderea pe care mi-o asum atunci când lucrez.
Deoarece nu sunt medic, lucrez în colaborare sau la recomandarea unui medic specialist, medicii curanţi ai pacienţilor, în aşa fel încât actul medical să se îmbine armonios cu tratamentul coloanei.
Acest parteneriat duce la rezultate foarte bune pentru pacienţi, care au ocazia să se convingă încă o dată de buna colaborare în folosul propriu între medicina alopată şi medicina traditională românească.
Pentru confortul pacienţilor şi pentru faptul că este necesar  sa îi învăţ cum să îşi organizeze spaţiul de odihnă şi relaxare – activitatea mi-o desfăşor la domiciliul acestora iar pentru cei ce vin din provincie sau alte ţări, vin la mine acasă.
Pentru a cunoaşte în direct cele spuse de mine vă invit să vizionaţi micro-filmele de pe  site-ul acesta, la secţiunea filme tratamente.
Vă sunt la dispoziţie pentru informţtii şi tratamente.
Vă doresc  sănătate, succes, prosperitate, lumină şi bucurie în suflete şi in viaţă.
                                Cu drag şi respect
                                                               Dan Hanaş
 
 

            e-maildan_hanas@yahoo.com

sitewww.dureri-de-spate.page.tl

Telefoane de contact:

0740612760

 

 
  Azi am intalnit 224256 visitors (590538 hits) cu probleme la coloana! Crysswald Design  
 
Puteti scapa de problemele coloanei fara a se ajunge la operatii deosebit de grele si costisitoare. Contactati-ne si va vom ajuta! Suntem aici pt. dvs. intre orele 08-20. This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free